16.5 C
Giurgiu
24 august, 2025

România, mistuită de incendii de vegetație. Imagini impresionante din dronă

Din articol

Ultimele 24 de ore au fost un calvar pentru pompieri. La 112 au fost sute de apeluri în care oamenii anunțau că în preajma caselor au izbucnit incendii de vegetație. 1.000 de hectare și 5 case au fost distruse în Olt, Mehedinți, Vâlcea sau lângă București. De la începutul anului au avut loc peste 8.000 de incendii de vegetație. Pompierii spun că este una dintre cele mai grave situații din istoria țării noastre, iar șeful DSU, Raed Arafat, a declarat pentru Digi24 că cele mai multe dintre aceste incendii au fost provocate de oameni care au dat foc gunoaielor, au făcut grătare sau și-au aruncat țigările pe câmp. Problema este că făptașii sunt aproape imposibil de sancționat, căci anchetatorii nu reușesc să găsească probe.

La câțiva kilometri de București, două incendii au ras tot ce le-a stat în cale. Primul a avut loc în localitatea Grădinari, județul Giurgiu. Flăcările au distrus 20 de hectare și un depozit. Ca să înțelegeți cât de mare este suprafața arsă, gândiți-vă că Arena Națională are o suprafață de 10 hectare. Flăcările s-au răspândit atât de rapid, încât misiunea a devenit riscantă pentru pompieri, așa că șefii ISU au trimis în zona incendiului roboți care s-au apropiat de zona cuprinsă de flăcări. Pompierii au avut nevoie de aproape 24 de ore ca să stingă toate focarele. Imediat după, au primit o nouă alertă.

Un alt incendiu a izbucnit în sudul Capitalei, între localitățile Berceni și Frumușani. Vântul a bătut extrem de puternic, așa că flăcările s-au extins și mai mult. A fost distrusă o suprafață dublă, de aproximativ 40 de hectare. Ca să facă față flăcărilor, pompierii din București au cerut ajutor și din județele de lângă. Zona este greu accesibilă, dar am folosit o dronă ca să documentăm impactul acestui incendiu. De la înălțime se vede cum o bună parte din câmp este pârjolită. Flăcările s-au oprit doar în locurile în care erau săpate șanțuri și nu mai era nimic care să ia foc. Situații similare au fost în mai multe județe din țară.

Lista incendiilor de vegetație din ultimele 24 de ore:

loc. Burila Mică, jud. Mehedinți – 100 ha, vegetație uscată;

loc. Vânjuțet, jud. Mehedinți – 200 ha, vegetație uscată;

loc. Izvorălu de Sus, jud. Mehedinți – 80 ha, dintre care 60 de vegetație uscată și 20 de pădure;

loc. Hinova, jud. Mehedinți – 60 ha, dintre care 30 de vegetație uscată și 30 de litieră pădure (flăcările s-au propagat la două anexe gospodărești și culturi de viță de vie);

loc. Slașoma, jud. Mehedinți – 70 ha, vegetație uscată;

loc. Pluta, jud. Mehedinți – 30 ha, vegetație uscată;

loc. Cernica, jud. Ilfov – 10 ha, vegetație uscată;

loc. Malu, jud. Giurgiu – 70 ha, vegetație uscată;

loc. Caracal, jud. Olt – 40 ha, vegetație uscată;

loc. Cungrea, jud. Olt – 70 ha, vegetație uscată (flăcările s-au propagat la 1 casă dezafectată);

loc. Slătioara, jud. Olt – 10 ha, vegetație uscată;

loc. Fălcoiu, jud. Olt – 10 ha, vegetație uscată;

loc. Milcovu din Vale, jud. Olt – 20 ha, vegetație uscată (flăcările s-au propagat la două case);

loc. Voicești, jud. Vâlcea – 200 ha, vegetație uscată.

Este însă atât de cald încât să izbucnească incendii de vegetație în România? Raed Arafat nu crede asta și susține că majoritatea situațiilor de criză sunt provocate de oameni: „Una din principalele cauze este focul deschis necontrolat sau focul deschis care se face undeva și nu se stinge și pleacă oamenii, îl lasă aprins, arde mocnit și după pornește un incendiu. O țigară aruncată de la geamul unei mașini poate să ducă la un incendiu de vegetație imens și suntem într-o perioadă când vegetația este extrem de uscată. Nu avem ploi și de aici riscul de răspândire a focului este foarte mare. Mai există cauze, cum ar fi scânteile de la liniile de înaltă tensiune. În final, marea majoritate a incendiilor de vegetație uscată sunt preventibile printr-un comportament corect.”

Sancțiunile nu sunt însă pe măsura pericolului. Cei care dau foc vegetației pot să fie amendați cu maximum 15.000 de lei, însă autoritățile nu au o statistică exactă a numărului sancțiunilor. Știm însă că au fost date puține amenzi. Informația a fost confirmată de Raed Arafat. Ministrul Afacerilor Interne le-a cerut subalternilor să facă mai multe pentru prinderea suspecților.

„Au fost puține sancțiuni, din ce știu. Trebuie să stabilești făptașul și trebuie să dovedești că a făcut acest lucru și asta este foarte greu. De altfel, la nivelul ministerului există ordin clar, de la nivelul ministrului, ca să se intensifice toate controalele, ca să depistăm dacă un incendiu este cauzat de o persoană, prin neglijență sau prin faptul că a aprins un foc ca să curețe terenul. Prima dată trebuie să prinzi, trebuie să ai posibilitatea să identifici persoana, să o legi de incendiul respectiv, ca să poți să dai și amenda”

Anul trecut, România a înregistrat o creștere alarmantă a incendiilor de vegetație. În 2023, au fost raportate peste 13.000 de astfel de incendii, iar în 2024 numărul lor a crescut la mai bine de 20.000 de intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație.

Datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență arată că situația este gravă și în 2025. Doar în prima jumătate a acestui an, au fost înregistrate peste 8.200 de incendii. Este o statistică alarmantă, care ne arată că incendiile de vegetație devin o problemă tot mai gravă.

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/romania-mistuita-de-incendii-de-vegetatie-imagini-impresionante-din-drona-3369095

Ultimă oră

Același autor