Un bărbat de 30 de ani, din comuna Ulmi, județul Giurgiu, a fost prins în această dimineață, în jurul orei 07:00, aruncând deșeuri în extravilanul localității Drăgăneasa.
Polițiștii din cadrul Secției Bolintin Vale i-au aplicat o amendă contravențională în sumă de 45.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.92/2021 privind regimul deșeurilor. De asemenea, au indisponibilizat autoutilitara folosită pentru transportul deșeurilor.