17.1 C
Giurgiu
24 august, 2025

Alertă de vijelii puternice, ploi și grindină în patru județe din țară. Alte 11 și Capitala, sub cod galben de caniculă HARTĂ

Din articol

Meteorologii au emis, miercuri, o atenţionare cod portocaliu de vijelii puternice şi ploi, ce vizează până la orele serii judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi. Alte 11 județe și Capitala sunt sub cod galben de caniculă, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie.

ACTUALIZARE 14:00 Zeci de localităţi din judeţul Suceava se află, miercuri după-amiază, sub atenţionare cod roşu de vijelie puternică – ploi torenţiale, vânt cu rafale de 80-90 kilometri pe oră, descărcări electrice şi grindină.

ȘTIREA INIȚIALĂ

, în intervalul orar 13:00 – 19:00, în judeţele vizate vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70 – 90 km/h), frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi, izolat, grindină de medii dimensiuni (2-4 cm). De asemenea, în intervale scurte de timp (1-3 ore) şi prin acumulare, cantităţile de apă vor ajunge la 25 – 40 l/mp, iar arii restrânse vor depăşi 50 l/mp.

În acelaşi timp, va fi în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei, precum şi a zonei montane, unde vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) şi izolat grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1-3 cm). Cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp, dar vo trece de 40 l/mp, pe arii restrânse.

Atenţionarea Cod galben, care expiră la ora 21:00, vizează perioade cu instabilitate atmosferică pe alocuri şi în Oltenia, Muntenia şi în sudul Moldovei.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 6 august, ora 21:00 – 7 august ora 20:00, va fi valabil un alt Cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului, ce va afecta sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea. În aceste zone, temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 50 – 70 km/h.

Cod galben de caniculă în 11 județe și în Capitală

Un cod galben de caniculă vizează în orele următoare 11 judeţe şi Municipiul Bucureşti, anunță ANM.

Potrivit sursei citate, pe parcursul acestei zile, între orele 12:00 – 21:00, în sudul, centrul şi estul Munteniei, sudul Moldovei, precum şi în partea continentală a Dobrogei disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade, iar judeţele afectate sunt: Tulcea, Constanţa, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Vrancea, Buzău, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi Bucureşti.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/meteo/alerta-de-vijelii-puternice-ploi-si-grindina-in-patru-judete-din-tara-alte-11-si-capitala-sub-cod-galben-de-canicula-harta-3359715

Ultimă oră

Același autor