17.1 C
Giurgiu
24 august, 2025

BREAKING NEWS. Au loc percheziţii la hotelul unde locuieşte generalul Cătălin Zisu, unul dintre cei mai influenţi ofiţeri ai Armatei Române / Prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro prin lucrări fictive la extinderea cimitirului Ghencea Militar

”Mascaţii” au descins, în această dimineaţă, acasă la unul dintre cei mai influenţi generali din România. Surse judiciare au declarat ÎN EXCLUSIVITATE pentru MEDIAFAX.ro că hotelul unde locuieşte generalul cu trei stele Cătălin Zisu este percheziţionat în aceste momente într-un dosar instrumentat în mare secret.

54878 afișări

UPDATE 10:30

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracţiuni de asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora.

Astfel, vineri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se fac percheziţii domiciliare în 22 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu.

Una dintre percheziţii are loc la sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

UPDATE : Potrivit surselor MEDIAFAX.ro, procurorii DNA fac percheziţii la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei într-un dosar de fraudă cu un prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro prin lucrări fictive la extinderea cimitirului Ghencea Militar.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Ancheta nu l-ar viza doar pe generalul Cătălin Zisu, ci şi pe fiul acestuia, în cauză existând suspiciuni cu privire la efectuarea unor lucrări în fals. În paralel, în acelaşi dosar, au loc percheziţii la domiciliile altor 21 de persoane, care sunt bănuite de procurori că ar avea legături cu faptele investigate. În următoarele ore, jurnaliştii MEDIAFAX.ro vă vor ţine la curent cu informaţii ÎN PREMIERĂ.

Generalul de 3 stele Cătălin Zisu este unul dintre cei mai importanţi comandanţi din structurile Armatei române, ocupându-se de Logistica MApN. Gradul de general i-a fost acordat la 37 de ani, fiind cel mai tânăr general din armata română. Ulterior, în 2006, a obţinut titlul de doctor graţie generalului Gabriel Oprea, iar preşedintele de atunci, Traian Băsescu, i-a conferit şi a doua stea de general în 2007. A treia stea a primit-o în 2011.

Numele lui a fost rostit în mai multe afaceri de răsunet, începând cu anii ’90, şi mereu a activat pe lângă puternicii vremii – politicieni şi oameni de afaceri.

Cătălin Zisu a fost acuzat, printre altele, că ar fi controlat din umbră clubul Steaua şi că ar fi dirijat licitaţiile de închiriere a stadionului Ghencea, constituirea societăţii pe acţiuni SC FC Steaua SA ori schimbul de terenuri dintre Gigi Becali şi MApN.

La un moment dat, Gigi Becali a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că „Talpan e susţinut de aceeaşi persoană care a susţinut şi nesemnarea contractului. Are putere mare, numai că nu are la nivel de Guvern. E posibil să fie Zisu. Omul, când are bani, dacă mai are şi grad, dacă, să zicem e general, şi mai face şi 50-60 de milioane de euro, atunci cu acela nu poţi să te mai pui. Ăla are şi putere de grad, şi putere politică şi putere de bani. Ăla e puternic, tată, e greu.

Zisu ăsta are el ceva, s-a făcut mare milionar, stă ascuns, dar e mare milionar. Dar poate trimite şi DNA-ul un control să vadă ce s-a întâmplat cu logistica Armatei, să vedem unde sunt miliardele, nenea Zisu. Toţi care s-au luat cu mine, toţi au căzut în belele. O să vedeţi. Toţi care îmi fac mie rele, toţi o să treacă numai prin belele”.

Pe de altă parte, în scandalul intern din Armată, Zisu a fost pus la zid fiindcă ar fi trecut în subordonarea Direcţiei pe care o conducea cele mai profitabile unităţi turistice (hoteluri, centre de sănătate, cămine). Acestea se aflau în administrarea unui Corp al Armatei existent în fiecare judeţ, la care aveau acces facil toţi militarii. Mai apoi, cadrele MApN n-ar mai fi avut permisiunea decât cu aprobarea generalului Zisu de la Logistică.

Îîn august 2012, după ce a devenit premierul României, Victor Ponta l-a numit, prin decizie, pe generalul locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE. REVENIM CU DETALII!

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 11:49

astăzi, 11:15

astăzi, 11:13

ieri, 16:15

ieri, 15:38

astăzi, 10:54

astăzi, 08:27

astăzi, 07:56

Sursa: https://www.mediafax.ro/justitie/breaking-news-au-loc-perchezitii-la-hotelul-unde-locuieste-generalul-catalin-zisu-unul-dintre-cei-mai-influenti-ofiteri-ai-armatei-romane-informatii-in-premiera-22694253

Ultimă oră

Același autor