Publicat: 13/12/2024, 20:13
Un microbuz cu nouă pasageri şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală.
Doi copii au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe DJ 602, în localitatea Joița. În eveniment au fost implicate un microbuz, în care se aflau nouă persoane și un autoturism, în care erau șoferița și două fetițe.
Pentru gestionarea eficientă a evenimentului, începând cu ora 17:10, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentelor Giurgiu și Bolintin Deal, cu o autospecială pentru transport victime multiple, o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD și trei SAJ.
Două persoane din microbuz au fost asistate medical la fața locului, iar ulterior au refuzat transportul la spital. Două fetițe, în vârstă de nouă și 12 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost transportate de SAJ la un spital din capitală, însoțite de mamă.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat începând cu ora 17:40. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Urmărește Gândul.ro pe
Antena 3
Ce se întâmplă doctore
Stirile Kanal D
Râzi cu lacrimi
Cele mai noi
Video –
13 Dec, 23:52
Economic –
13 Dec, 23:25
Tehnologie –
13 Dec, 23:22
Ultima oră
Crăciun –
13 Dec, 22:00
13 Dec, 21:47
Sănătate –
13 Dec, 20:31